Vihren

Merită un ocol

Al treilea vârf ca înălțime din peninsula Balcanică și punctul culminant al Pirinului, la care ajungi pe o potecă marcată cu roșu, de la cabana Vihren, peste șaua Kabata. Circa trei ore de urcat pentru majoritatea oamenilor, două până la două ore și jumătate la coborâre, plus orice timp petreci în vârf: pune la socoteală șase ore de la cabană la cabană. Nicio cățărare tehnică pe traseul de vară obișnuit, dar ultima porțiune e stâncă frântă, iar mâinile intră în acțiune. Peretele nordic, văzut de la șa, e priveliștea pentru care ai venit.

Poveste

Context

Vihren e marmură, și ăsta e cam tot ce trebuie să știi despre el. Banda de marmură din nordul Pirinului se erodează în stâncă palidă, abruptă și dificilă, iar peretele nordic al muntelui coboară câteva sute de metri în circul Kazana de dedesubt — unul dintre puținele ziduri cu adevărat alpine din Bulgaria. Din Bansko, întregul munte se vede ca o pană albă deasupra orașului, ceea ce explică parțial de ce vârful e atât de aglomerat în august.

Ruta obișnuită de urcare pornește de la cabana Vihren, ceva sub 2.000 m, la șaisprezece kilometri de Bansko, pe un drum asfaltat, îngust și șerpuit. În sezonul de vârf, vehiculele sunt oprite sub cabană la mijlocul zilei și circulă un microbuz-navetă de la parcarea Shiligarnika; există și un autobuz municipal din Bansko, de câteva ori pe zi. De la cabană, marcajele roșii urcă spre șaua Kabata și apoi cotesc pe creastă, cu o ultimă porțiune de cățărare ușoară peste blocuri instabile. Trei ore e o estimare rezonabilă pentru cineva care umblă regulat la munte. Alocă mai mult timp dacă nu e cazul tău.

Cealaltă rută, peste creasta Dzhamdzhiev, e mai scurtă, mult mai expusă și într-o categorie diferită — aceea nu e o drumeție. În afara verii pline, ambele trasee păstrează zăpadă și gheață pe porțiunea superioară, și acolo apar problemele. Norii se adună peste creastă în majoritatea după-amiezilor de vară, și se adună repede.