Pântecele

Merită un ocol

O fisură naturală într-o stâncă deasupra Ardei, adâncă de șaisprezece metri, pe care cineva din preistorie a mai prelungit-o cu șase și a modelat-o intenționat. În fund se află un altar cioplit. În preajma solstițiului de iarnă, când soarele coboară suficient de jos, lumina pătrunde printr-o deschidere din tavan și ajunge până la el. Orice ai crede despre interpretare, cioplitura e neechivocă, iar urcușul — vreo oră, cu o cățărare scurtă la final — face parte din experiență.

Poveste

Context

Situl se află în stâncile Tangardak Kaya, la circa doisprezece kilometri nord-vest de Kardzhali, lângă satul Ilinitsa. Niște ciobani i-au arătat-o unui profesor local în 1994; arheologul Nikolay Ovcharov a documentat-o în 2002. Datarea e aproximativă — undeva între eneolitic și sfârșitul epocii bronzului — fiindcă practic nu există aproape nimic de datat. Ce există e chiar stânca.

Deschiderea are vreo trei metri înălțime și doi metri și jumătate lățime, iar crăpătura din spatele ei pătrunde douăzeci și doi de metri în stâncă. Primii șaisprezece sunt carst natural; ultimii șase au fost tăiați manual, îngustându-se spre un altar cioplit la capăt. Apa se scurge neîntrerupt pe pereți. Forma nu lasă loc de ambiguitate, și nici, se pare, intenția: locul se citește ca un sanctuar modelat după chipul unui trup, iar interpretarea general acceptată e un cult al fertilității legat de soare.

Partea despre care se scrie cel mai mult e lumina. În jurul prânzului, în săptămânile din preajma solstițiului de iarnă, când soarele stă cel mai jos, un fascicul pătrunde printr-o deschidere din tavanul crăpăturii și călătorește de-a lungul podelei spre altar. E un efect real, nu doar o poveste — deși depinde de vreme senină, și de a fi acolo în decembrie, nu în august. Poteca de la drum e marcată și are adăposturi de-a lungul ei. Alocă o oră pentru urcuș, și nimic altceva sus, pe platou.