Sinite Kamani

Merită un ocol

Un parc natural de puțin peste 11.000 de hectare, ridicându-se direct din spatele Slivenului, cu o telecabină care te urcă aproape 600 de metri până la poienile Karandila, în circa douăzeci de minute. Deasupra sunt păduri de stejar și fag, pâraie, peșteri și un set de formațiuni stâncoase cu nume proprii, printre care Halkata, Inelul. Vino spre sfârșitul zilei: culoarea de la care își trage numele locul are nevoie de lumină piezișă.

Poveste

Context

Muntele de la Sliven e ultimul bloc important al Stara Planinei înainte ca lanțul să coboare spre mare, și se termină într-un zid de creste stâncoase chiar deasupra orașului. Parcul a fost declarat în 1980 ca să le protejeze. Numele înseamnă Pietrele Albastre, și nu e marketing — stânca are într-adevăr o nuanță gri-albăstruie spre violet, considerată cea mai întinsă apariție de acest fel de pe peninsulă — dar culoarea depinde în întregime de lumină. Dimineața devreme, spre seară, sau în ceață ușoară, se citește albastru. La prânz, în iulie, nu.

Telecabina e motivul pentru care asta e o jumătate de zi ușoară, nu o drumeție serioasă. Urcă de la marginea Slivenului până la Karandila, circa 1.895 de metri de cablu și aproape 600 de metri diferență de nivel, și te lasă direct pe poienile deschise din vârful abruptului. De acolo, trasee marcate se răsfiră spre Halkata, spre punctele de belvedere de-a lungul crestei, și în jos, prin fag și carpen, spre chei.

Cealaltă asociere a Slivenului e cu haiducii, tâlharii înarmați care operau în acești munți de-a lungul secolelor otomane și care ocupă un loc aparte în imaginea pe care bulgarii o au despre ei înșiși — pe jumătate bandiți, pe jumătate rezistență. Orașul a dat câțiva dintre cei mai cunoscuți dintre ei. Stâncile astea erau terenul lor, și de-asta localnicii vorbesc despre acest deal așa cum o fac.