Catedrala Sfântul Dimitrie din Vidin

Merită un ocol

Vidin e un orășel de pe Dunăre, mic și tot mai golit de oameni, cu o catedrală construită pentru un loc de trei ori mai mare. Piatra de temelie a fost pusă în 1885, prima liturghie s-a ținut în 1890, iar clădirea nu a fost terminată decât în anii 1920 — patru decenii de luptă cu banii, lizibile în însăși structura ei. Cupola se ridică la treizeci și trei de metri.

Poveste

Context

Aici existase o biserică de lemn a Sfântului Dimitrie, putrezită dincolo de orice reparație. Înlocuitoarea a fost începută la 10 martie 1885, după planul lui Gencho Kanev din Tryavna, apoi refăcută de un arhitect consemnat sub numele Bahnani, care a transformat un proiect cu un singur turn în clădirea cu două turnuri și cupolă pe naos care se vede azi: trei nave pe lungime, una pe lățime, și o cupolă centrală la treizeci și trei de metri. E descrisă, în general, drept a doua biserică ca mărime din țară, după Alexandru Nevski din Sofia.

Lemnăria e cel mai bun lucru din interior. Iconostasul și mobilierul bisericesc au fost sculptate de meșteri ai școlii de la Debar, din familia Filipov — aceeași tradiție care a produs cea mai mare parte a sculpturii de calitate din vestul Balcanilor în acel secol.

Amploarea e miza întregii întreprinderi. Vidin fusese reședința țaratului lui Ivan Srațimir din secolul al XIV-lea și, mai târziu, baza lui Osman Pazvantoğlu, un guvernator care conducea regiunea ca pe propriul lui stat; după 1878 a devenit un oraș de graniță care își pierduse importanța și știa asta. O catedrală de asemenea dimensiuni, ridicată în patruzeci de ani și cu mai multe generații de donații, e felul orașului de a spune altceva.