Parcul Național Pirin

Merită un ocol

Pirin e calcar și marmură, acolo unde Rila e granit, și se vede: stâncă mai palidă, creste mai ascuțite și circuri pline de lacuri mici și reci. Vihren, la 2.914 m, e obiectivul evident și o zi lungă de mers de la parcarea din Banderitsa. Faimoasa creastă Koncheto e asigurată cu cablu, expusă și a ucis oameni — nu e o opțiune pentru familii.

Poveste

Context

Parcul a fost declarat în 1962 în jurul vârfului Vihren, al doilea ca înălțime din Bulgaria, și acoperă acum puțin peste 40.000 de hectare din masiv. Geologia e esența locului: carst de marmură și calcar, nu granitul din Rila, vecinul său, erodat în lame și turnuri palide, cu peste șaptezeci de lacuri glaciare prinse în circurile de dedesubt — o parte din cele circa 118 din tot masivul, fiindcă parcul acoperă doar o parte din Pirin. Înăuntru se află două rezervații stricte — Bayuvi Dupki–Dzhindzhiritsa și Yulen — iar în valea Banderitsa se înalță pinul Baikushev, un pin bosniac considerat vechi de aproape treisprezece secole, ceea ce îl face mai vechi decât statul bulgar.

Merită înțeles, înainte să pleci, pe unde trece granița sitului din patrimoniul mondial. Pirin a fost înscris în 1983, dar situl a fost extins în 2010 special ca să lase în afară zonele de schi amenajate. Pârtiile de deasupra Banskoului, pe care urcă majoritatea vizitatorilor, se află în interiorul parcului național, dar în afara sitului UNESCO, iar ghidurile turistice greșesc constant acest lucru. UNESCO cere Bulgariei o evaluare strategică de mediu din 2013 și un plan de management actualizat de și mai mult timp; niciuna dintre ele nu a apărut, iar planul în vigoare datează încă din 2004.

Drumețiile de aici sunt un lucru serios. Parcul are hije (cabane montane cu personal) la Vihren, Bezbog, Demyanitsa, Sinanitsa și Yavorov și un adăpost la Lacul Tevno, iar traseul clasic pe mai multe zile le leagă între ele. Vremea se schimbă rapid pe creste și pe calcar aproape că nu găsești apă.