Stejarul de la Granit

Merită un ocol

Un stejar pedunculat, într-un sat din câmpia tracică, în picioare de pe la sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr. Numărătorile de inele făcute la începutul anilor 1980 au ajuns la 1.637, ceea ce plasează încolțirea lui pe la anul 345. Acum e pe moarte — o singură creangă mare încă înfrunzește, iar restul e lemn mort — și ăsta e un motiv să mergi să-l vezi, nu unul să nu mergi.

Poveste

Context

Copacul se află în Granit, un sat în câmpia dintre Plovdiv și Stara Zagora, și nu se anunță singur. Măsurătorile din anii 1980 dau o circumferință a trunchiului de 7,45 de metri, o înălțime de 23,4 de metri și o coroană care se întinde pe aproape o mie de metri pătrați. O investigație botanică a numărat 1.637 de inele anuale, ceea ce datează puietul pe la anul 345 d.Hr. — înainte ca Imperiul Roman să termine de se despărțit în două, și cu mult timp înainte să existe o Bulgarie.

Acum decade. Cea mai mare parte a coroanei e moartă, iar în ultimii ani doar una dintre crengile mari a mai înfrunzit în fiecare primăvară, deși a continuat să producă ghinde. Dacă își va reveni nu e ceva ce poate promite nimeni: stejarii pot rezista în starea asta zeci de ani, și pot la fel de bine să cadă într-o singură furtună.

Nu mai e nimic altceva în Granit, și nicio facilitate de niciun fel la copac. Stă unde stă, în aer liber, gratuit, și îți ia vreo zece minute să-l privești cum se cuvine. Dacă asta justifică ocolul de pe drumul Plovdiv–Stara Zagora ține în întregime de cum te simți în privința lucrurilor vii foarte bătrâne.