Cherni Vrah

Merită un ocol

2.290 de metri, al patrulea din țară după Musala, Vihren și Botev, și singurul dintre cele patru pe care îl poți urca între micul dejun și prânz, plecând dintr-o capitală. De la cabana Aleko înseamnă 450 de metri diferență de nivel pe potecă, fără cățărare. Vârful este o cupolă plată de piatră, cu o stație meteo pe ea, mai degrabă decât un punct pe care să stai.

Poveste

Context

În august 1895, scriitorul Aleko Konstantinov a adus aici, într-un singur grup, circa trei sute de oameni, printre care și Ivan Vazov, iar din acea zi se datează turismul montan organizat din Bulgaria. Aniversarea este încă marcată pe munte în fiecare an. Tot restul de pe Vitosha — cabanele, potecile marcate, uniunea care a obținut înființarea parcului — a urmat de aici.

Vârful este mai degrabă măsurat decât admirat. O stație meteo se află aici din 1935; înregistrarea pe termen lung arată un climat de tundră, cu o temperatură medie anuală de circa 0,3 °C, extreme de −27,4 °C și +22,7 °C, o viteză medie a vântului de 9,3 metri pe secundă și circa 1.175 mm de precipitații pe an. Se numără printre cele mai bătute de vânt vârfuri din Europa, iar motivul este forma muntelui: o cupolă largă și expusă, fără nimic în calea vântului.

Într-o zi senină, vârfurile din Rila se ridică spre sud, iar dedesubt vezi întinsă cea mai mare parte a depresiunii Sofiei. Pe ceață vezi stația și foarte puțin altceva, iar oamenii tot urcă pe ceață, pentru că poteca este evidentă, iar distanța e scurtă. Chiar este scurtă. Dar este și la două mii de metri deasupra orașului, iar iarna diferența dintre cele două nu se măsoară în grade, ci în echipament.