Apollonia Pontica

Merită un ocol

Apollonia Pontica a fost o colonie milesiană din jurul anului 610 î.Hr., întemeiată la marginea sudică a celui mai larg golf de la Marea Neagră, cu acces la lemnul și cuprul din Strandzha, la câmpia tracică și la sarea de pe malul celălalt. Aproape nimic nu mai stă la suprafață. Ce a mai rămas se află în muzeu, în zidul excavat de lângă promenada sudică și pe insule, și merită știut înainte să străbați orașul.

Poveste

Context

Coloniștii au venit din Milet și Focaea și, spun autorii antici, au urmat îndrumarea oracolului de la Delphi în alegerea zeului sub care au navigat. Au numit locul după Apollo Vindecătorul și, în cele din urmă, i-au umplut templul de pe insula din larg cu o statuie de bronz înaltă de treisprezece metri, turnată de Kalamis. Când Marcus Lucullus a cucerit orașul în 72 î.Hr., statuia a plecat la Roma, iar orașul nu și-a recăpătat poziția vreme de secole.

Și-a recăpătat, în schimb, importanța sub un nume nou. Din secolul al IV-lea d.Hr. a fost Sozopolis și, ca primul port important la nord de Constantinopol, a devenit un centru creștin substanțial, cu episcop, mănăstiri pe insule și o necropolă creștină lângă biserici. Fortificarea gâtului peninsulei, cu poarta ei între două turnuri, e medievală în forma pe care o vezi azi.

Ce se păstrează de văzut: complexul de zid și turnuri al fortăreței sudice de pe promenada dinspre mare, care include un grânar din secolul al V-lea sau al VI-lea și o fântână săpată în secolul al IV-lea sau al III-lea î.Hr.; fundațiile de pe insula Sfântul Chiric, unde se afla templul lui Apollo; și muzeul din piața Han Krum, care adăpostește cea mai frumoasă colecție de vase grecești antice din Bulgaria, ancore de piatră și plumb din mileniile II și I î.Hr., și cel mai vechi sistem de alimentare cu apă găsit până acum în țară. Începe de acolo.