Mănăstirea Aladzha

Merită un ocol

Călugării au scobit chilii, o biserică, o trapeză și o bucătărie direct dintr-o stâncă de calcar aici, și au trăit în ele de-a lungul secolelor XIII și XIV. Încăperile săpate în stâncă sunt toată vizita, și sunt, sincer, goale — picturile murale care au dat locului numele turcesc, alaca, adică „pestriț”, au dispărut aproape complet. Se închide din decembrie până în februarie, ceva ce prinde lumea nepregătită.

Poveste

Context

Stânca se ridică la câțiva kilometri în interior, față de fâșia hotelieră de la Nisipurile de Aur, în interiorul parcului natural. Nivelul de jos adăpostește biserica, chiliile călugărilor, o trapeză și bucătărie, o mică biserică funerară cu o criptă dedesubt, și cămări. Deasupra, la care se ajunge pe scări săpate și ulterior refăcute, o nișă naturală din stâncă a fost transformată în paraclis.

La șase-șapte sute de metri spre vest se află două mici catacombe, unde ceramică, monede și grafitti zgâriate indică o folosire creștină în secolele V și VI — deci oamenii locuiau în aceste stânci cu mult înainte ca și comunitatea medievală să ajungă aici. Mănăstirea a decăzut după cucerirea otomană, de la sfârșitul secolului al XIV-lea, și probabil era pustie până în secolul al XVI-lea.

O clădire-muzeu din anii 1970, la poalele stâncii, adăpostește expoziția permanentă și casa de bilete. Adulții plătesc circa 5 €, studenții circa 3 €. Programul e lucrul de verificat: zilnic, de la nouă la cinci, între mai și octombrie, de la zece la cinci în noiembrie și din nou în martie și aprilie, cu luni și marți libere, și deloc din decembrie până în februarie. În afara sezonului, pădurea din jur e partea mai bună a excursiei.